În vremea aceea păstorii s-au întors, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră şi văzuseră, după cum li se vestise. Şi, când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger mai înainte de a Se zămisli în pântece. Iar Pruncul creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui. Şi părinţii Lui în fiecare an se duceau de sărbătoarea Paştilor la Ierusalim. Iar când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii. Şi sfârşindu-se zilele, pe când se întorceau ei, Copilul Iisus a rămas în Ierusalim şi părinţii Lui nu ştiau. Şi, socotind că este în ceata călătorilor, pe drum, au venit cale de o zi, căutându-L printre rude şi printre cunoscuţi. Însă, negăsindu-L, s-au întors la Ierusalim căutându-L. Iar după trei zile L-au aflat în templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. Şi toţi care Îl auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui. Deci, văzându-L, rămaseră uimiţi, iar Mama Lui a zis către El: Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi. Atunci El a zis către ei: De ce era să Mă căutaţi? Oare nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu? Dar ei n-au înţeles cuvântul pe care l-a spus lor. Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus. Iar Mama Sa păstra în inima ei toate aceste cuvinte. Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.
“Oare nu știți că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?” (Luca 2, 20-21, 40-52)
În pericopa evanghelică citită astăzi la praznicul Tăierii împrejur a Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântul Apostol Luca ne relatează un eveniment cu totul înălțător din viața pruncului Iisus. Fiind la vârsta de aproximativ 12 ani, bătrânul Iosif, Maica Domnului și Iisus s-au urcat la Ierusalim, așa cum era obiceiul de sărbătoarea Paștilor. Iisus a rămas în templu, în Ierusalim, iar părinții lui nu știau, căutându-l trei zile și găsindu-l șezând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i și întrebându-i. “Şi toţi care Îl auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui, iar Mama Lui a zis către El: Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi. Atunci El a zis către ei: De ce era să Mă căutaţi? Oare nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu? ” Iată simplitatea lui Dumnezeu, revărsată în copilul Iisus: “Oare nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?” Dacă ne oprim și analizăm acest verset, dacă ne gândim la ceea a spus copilașul Iisus, ne trec fiorii, ne înspăimântăm. Noi unde ne aflăm? Nu oare suntem datori și noi să ne aflăm în cele ale Lui Dumnezeu? Nu avem conștiința vie, lucrătoare să ne gândim că și noi suntem fiii lui Dumnezeu? Poate mulți ne îndoim de acest lucru, însă când spunem rugăciunea Domnească – Tatăl Nostru, care sunt primele cuvinte? “Tatăl Nostru Care ești în ceruri” Iată, găsim răspunsul că suntem fii ai Lui Dumnezeu, iar noi avem sfânta datorie de a fi în cele ale Lui Dumnezeu. De a fi la Dumnezeiasca Liturghie atunci când ea se săvârșește, de a participa activ la toate slujbele din cursul săptămânii, pentru că Dumnezeu revarsă darurile Sale în biserică, în mod deosebit la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Preotul, când ridică mâinile la epicleză și se roagă, spune următoarele: “… trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste daruri (pâinea și vinul) ce sunt puse înainte” Când spune “peste noi”, nu se face referire doar la preot sau cei care slujesc în Sfântul Altar, ci la toți credincioșii care se află în biserică, de aceea punctul culminant al Sfintei Liturghii este epicleza sau invocarea – chemarea Duhului cel Sfânt. Așadar, iubiții mei, în noul an în care tocmai am intrat să fim mai râvnitori către cele sfinte și să ne dedicăm cât mai mult timp să fim “în cele ale Tatălui Nostru!” Mulți ani binecuvântați!