In vremea aceea, pe cand se apropia Iisus de Ierihon, un orb sedea langa drum, cersind. Şi, auzind el multimea care trecea, intreba ce este aceasta. Şi i-au spus ca trece Iisus Nazarineanul. Şi el a strigat, zicand: Iisuse, Fiul lui David, fie-Ţi mila de mine! Şi cei care mergeau inainte il certau ca sa taca, iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ţi mila de mine! Şi oprindu-Se, Iisus a poruncit sa-l aduca la El; si apropiindu-se, l-a intrebat: Ce voiesti sa-ti fac? Iar el a zis: Doamne, sa vad! Şi Iisus i-a zis: Vezi! Credinta ta te-a mantuit. Şi indata a vazut si mergea dupa El, slavind pe Dumnezeu. Şi tot poporul care vazuse a dat lauda lui Dumnezeu. (Luca 18, 35-43)
Evanghelia
Duminicii a XXXI-a dupa Rusalii, in care este relatata vindecarea unui orb de catre Mantuitorul Iisus Hristos, in apropiere de cetatea Ierihonului, este plina de invataturi duhovnicesti. Ceea ce ne retine atentia in mod deosebit in Evanghelia de astazi sunt
iubirea milostiva a Mantuitorului Iisus Hristos si credinta puternica a orbului care I-a cerut lui Iisus sa-l vindece. Domnul nostru Iisus Hristos are mila de acest om sarman, care era marginalizat de ceilalti oameni si nefericit prin faptul ca nu vedea. El se chinuia sa supravietuiasca, pentru ca era in acelasi timp bolnav si sarac. Evanghelia nu ne spune daca orbul avea familie sau rude, dar spune ca el cersea la marginea drumului. Probabil, cineva il aducea acolo si-l lasa ca sa cerseasca, intrucat el nu se putea deplasa singur, fiind nevazator. Tristetea acestui om nevazator era sporita de singuratatea lui, desi pe langa el trecea multa lume. Dar orbul de la Ierihon se simtea singur si neajutorat, mai ales pentru ca, oricat de multi erau cei care ii dadeau o bucata de paine sau un ban,
nimeni nu-i putea da ceea ce ii lipsea fiintei sale, si anume vederea ochilor.
- Iisus din Nazaret, singura sansa a orbului din Ierihon de a fi vindecat
Evanghelia de astazi ne arata, in fraze scurte, o lucrare mare a lui Dumnezeu care izvoraste din milostivirea Lui cea negraita si nemarginita fata de omul suferind. Cand orbul aude ca o multime de oameni trece pe cale, el intreaba ‘
ce este aceasta?‘ (Luca 18, 36). I-au spus ca ‘
trece Iisus Nazarineanul‘ (Luca 18, 37). Indata ce a aflat cine trece pe drum,
orbul a simtit in sufletul sau ca unica sansa a vietii sale, adica a vindecarii sale, este Iisus Nazarineanul. El a inteles ca este vorba despre Iisus Cel ce a vindecat o multime de bolnavi, ajutandu-i astfel sa-si schimbe viata lor nefericita. De aceea,
orbul nu a mai intrebat cine este Iisus, ci indata a inceput sa strige: ‘Iisuse, Fiul lui David, fie-Ţi mila de mine!‘ (Luca 18, 38).Cei ce mergeau inaintea lui Iisus si anuntau venirea Lui i-au cerut acestui orb sa taca, adica l-au oprit sa mai strige, probabil crezand ca orbul ii va cere Mantuitorului Iisus Hristos bani sau hrana.
El insa mai tare striga. De ce? Pentru a nu pierde sansa unica a vindecarii sale. Deci orbul acesta avea o credinta puternica in sufletul sau, si anume credinta ca numai Iisus din Nazaret ii poate darui lumina ochilor.
Credinta sa insistenta sau staruitoare creste in timp ce Iisus se apropie de el. Cu cat inainta mai mult Iisus spre locul unde se afla orbul, cu atat acesta sporea in rugaciunea sa simpla, dar arzatoare, zicand: ‘Fiule al lui David, fie-Ţi mila de mine!‘ (Luca 18, 39). Atat de tare a fost glasul orbului, incat Mantuitorul Insusi l-a auzit, desi era inconjurat de o multime tumultuoasa de oameni. Atunci,
Iisus S-a oprit in mijlocul drumului, voind sa-l cunoasca pe cel de la marginea drumului, care-L striga pe El cu glas mare. La porunca lui Iisus,
cativa oameni au adus pe orb de la marginea drumului in mijlocul drumului, aproape de Iisus. De fapt, Iisus l-a chemat pe orb langa Sine, in multime, ca sa auda si sa inteleaga toti cei prezenti in jurul Sau ca orbul nu cere de la El nici bani si nici hrana.
- Iisus este milostiv cu cei suferinzi
Dupa ce acest om nevazator sau orb s-a apropiat de Iisus, El l-a intrebat:
‘Ce voiesti sa-ti fac?’(Luca 18, 41), iar orbul a raspuns:
‘Doamne, sa vad!’ (Luca 18, 41). In auzul tuturor,
orbul cere, de fapt, ceea ce nimeni altul dintre oameni nu-i poate da, decat numai Iisus Nazarineanul, adica sanatatea ochilor sau vederea. Atunci, Iisus i-a zis orbului:
‘Vezi! Credinta ta te-a mantuit’ (Luca 18, 42). In clipa aceea, i s-au deschis orbului ochii si indata a vazut si mergea dupa Iisus. Prin aceasta vindecare, intelegem ca
Mantuitorul Iisus Hristos nu este indiferent la suferinta celor bolnavi, ca El asculta mai ales acele cereri sau rugaminti ale bolnavilor care izvorasc din credinta puternica si rugaciune staruitoare. Adesea, Iisus, inainte de vindecarea unor bolnavi, vrea sa constate cat de mare este credinta lor. De ce?
Pentru ca ei sa conlucreze cu El in vindecare, adica sa participe cu toata vointa si dorinta lor la primirea darului sanatatii depline. Cu alte cuvinte, Iisus voieste ca, odata cu refacerea sanatatii oamenilor, sa se refaca si legatura personala a acestora cu Dumnezeu, Izvorul vietii si al tuturor darurilor benefice pentru om. De aceea, Iisus il intreaba pe orb:
‘ce vrei sa-ti fac?’, nu
‘ce vrei sa-ti dau?’. Deci,
Iisus nu daruieste omului daruri materiale exterioare lui, ci ii schimba starea vietii acestuia, il ridica pe om din starea rea in care acesta se afla la o viata noua binecuvantata! Evanghelia ne mai spune, in cuvinte simple, dar profunde, ca orbul de la Ierihon, dupa ce a fost vindecat de Mantuitorul Iisus Hristos, adica dupa ce i s-a schimbat in bine starea vietii lui nefericite, mergea dupa Iisus si a aratat recunostinta:
‘mergea dupa El, slavind pe Dumnezeu’ (cf. Luca 18, 43). Intelegem acum de ce, la inceput, Iisus nu S-a dus langa orbul care-L chema la marginea drumului, ca sa-l vindece acolo,
ci a poruncit ca acesta sa fie adus langa El, in mijlocul drumului. Cu alte cuvinte,
Iisus stia ca orbul, odata vindecat, va merge cu El pe acelasi drum al binevestirii iubirii milostive a lui Dumnezeu fata de oameni.
- Din cersetor de la marginea drumului ajutat de altii din mila, orbul de la Ierihon devine un misionar-marturisitor, preamarind pe Dumnezeu Care l-a vindecat prin omul Iisus din Nazaret.
Orbul acesta, care mai inainte era ajutat de altii ca sa mearga pe drum, acum merge singur fara ajutor, vede lumina soarelui si fetele oamenilor,
dar mai ales vede ca viata sa este o viata noua, izvorata din iubirea milostiva a lui Dumnezeu pentru oameni. Ca atare, el preamareste pe Dumnezeu Cel mult milostiv. Cand Mantuitorul Iisus Hristos vindeca pe demonizatul din tinutul Gadarenilor, omul vindecat atunci cerea Mantuitorului sa-l ia cu Sine. Dar Mantuitorul Iisus Hristos ii spune:
‘Intoarce-te la casa ta si spune tuturor cat bine ti-a facut tie Dumnezeu’ (Luca 8, 39). De ce? Pentru ca acest om trebuia sa fie vazut ca fiind sanatos tocmai in acele locuri in care lumea l-a cunoscut cand patimea mult intrucat era chinuit de demoni. Trebuia ca lumea sa-l vada ca fiind om vindecat si pasnic, readus la demnitatea lui de chip al lui Dumnezeu, de fiinta libera in comuniune cu Dumnezeu si cu semenii.
- Pentru Dumnezeu, boala nu este o fatalitate
Cu toate acestea, in cazul de fata, Mantuitorul Iisus Hristos nu spune orbului de la Ierihon pe care l-a vindecat:
‘ramai unde te afli acum sau mergi la casa ta’, ci il lasa sa-L urmeze, sa mearga cu El in cetatea Ierihonului.
De ce? Ca sa vada cetatea cu ochii sai sanatosi, iar cei din cetate sa-l vada vindecat pe cel care mai inainte, orb fiind, statea in afara cetatii pentru a cersi mancare sau bani la marginea drumului. Dar si pentru ca, in cetatea Ierihonului, Mantuitorul vine sa vindece un alt om, si anume pe vamesul Zaheu, care,
desi vedea bine cu ochii trupului, avea totusi sufletul orbit de patima lacomiei de bani si de averi (cf. Luca 19, 1-10).
Asadar, orbului care cersea la marginea drumului, aproape de cetatea Ierihonului, Iisus Cel milostiv i-a schimbat viata dupa ce a cunoscut credinta si staruinta acestuia in rugaciune, iar vamesului Zaheu din Ierihon Iisus i-a vindecat si schimbat viata, iertandu-i pacatele, dupa ce a constatat pocainta si darnicia lui pentru cei saraci si pentru cei pagubiti de el.Asadar, din Evanghelia vindecarii orbului din Ierihon intelegem cu prioritate ca
Mantuitorul Iisus Hristos are mila de omul in suferinta si raspunde la rugamintea celui bolnav:
‘Fie-Ţi mila de mine!’ (Luca 18, 38) sau
‘Miluieste-ma!’, mai ales cand credinta acestuia este puternica si rugaciunea lui este staruitoare.
Iisus Se opreste din drumul Sau ca sa-i vindece pe oameni de boala, innoind astfel calea sau sensul vietii lor. In milostivirea Sa, Iisus asculta chiar si pe cel caruia oamenii ii spuneau sa taca, dupa cum i s-a spus si orbului din Ierihon. Cand bolnavul se roaga lui Dumnezeu ca sa fie vindecat, se intampla uneori sa vina asupra lui ispite din partea unor oameni
care incearca sa-l impiedice sa se roage sau sa se apropie de Dumnezeu, intrucat ei nu participa la suferinta celui bolnav. Ei se aseamana celor care spuneau orbului de la Ierihon ca sa nu-L cheme pe Iisus.
Acestia s-au obisnuit prea mult cu fatalitatea unei boli cronice. De pilda, s-au obisnuit atat de mult cu infirmitatea orbului cersetor, incat nu credeau ca intr-o zi viata lui s-ar putea schimba, iar el ar putea fi un om sanatos. Totusi, credinta si speranta orbului care-si dorea vindecarea au biruit ispita de a considera boala ca fiind o fatalitate ce trebuie tratata cu resemnare.De multe ori, cand suntem prea grabiti si superficiali, trecem nepasatori pe langa cei bolnavi sau suferinzi. Insa
Hristos Domnul nu considera boala omului o normalitate, chiar daca unii s-au obisnuit cu ea, ci El este sensibil la suferinta si la starea de neimplinire sau de nefericire a omului. El nu considera ca este firesc tot ceea ce a devenit obisnuinta a oamenilor, si anume ca bolnavul sa fie marginalizat sau sa fie doar ajutat sa supravietuiasca, fara a cauta staruitor vindecarea lui deplina sau cel putin a da sens duhovnicesc suferintei fizice. Hristos Domnul doreste ca omul sa vietuiasca in mod firesc, adica sanatos si bucuros, in comuniune deplina cu Dumnezeu si cu ceilalti oameni. De aceea, Mantuitorul a avut fata de orbul din Ierihon o atitudine diferita de cea a multor oameni din jurul Lui. Iisus gandeste in mod diferit de acestia si nu considera ca boala este un destin orb, de neschimbat, ci El vindeca pe cei bolnavi si schimba viata lor, aduce bucurie acolo unde este suferinta si durere, aduce comuniune acolo unde este singuratate, ridica demnitatea umana cand aceasta este decazuta, diminuata, desconsiderata sau umilita.
- Vedere trupeasca prin simturi si vedere duhovniceasca prin credinta
Din Evanghelia de astazi mai intelegem ca indata ce simtim ajutorul lui Dumnezeu in viata noastra trebuie sa-I multumim cu recunostinta si sa-I urmam Lui, adica sa ascultam ceea ce El ne invata si sa cultivam ceea ce El ne transmite prin iubirea si sfintenia Lui. Cand a trecut Iisus pe langa orbul de la Ierihon, acesta, desi nu vedea cu ochii trupesti, avea totusi o vedere sau o simtire duhovniceasca puternica, izvorata din credinta si speranta. Orbul a simtit lumina harului vindecator care venea spre el din Persoana lui Iisus Hristos, a simtit ca Iisus poate darui lumina ochilor, intrucat in El lucreaza Dumnezeu, Care a creat lumina, zicand:
‘Sa fie lumina! Şi a fost lumina’ (cf. Facere 1, 3) si a creat omul viu (Facere 1, 26). Cu alte cuvinte,
orbul de la Ierihon, desi nu vedea cu ochii trupesti, vedea duhovniceste prin credinta; avea o alta simtire decat cea a simturilor trupesti, si anume avea simtirea puterii vindecatoare a lui Dumnezeu lucrand in Iisus din Nazaret, simtea oarecum adevarul ca Iisus este Dumnezeu-Omul in mijlocul oamenilor. In acest sens,
orbul de la Ierihon cel vindecat de Iisus a devenit, prin credinta si prin recunostinta sa, un dascal pentru oamenii din timpul sau si pentru noi cei de astazi. Vazand rugaciunea lui, Biserica a invatat sa staruie in rugaciune, invocand mila sau iubirea milostiva a lui Dumnezeu cu aceste cuvinte:
‘Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!’ sau
‘Doamne, miluieste!’.
Daca noi ne rugam staruitor Mantuitorului Iisus Hristos, ca si orbul de la Ierihon, cu credinta puternica, in vreme de suferinta sau in vreme de incercare, zicand: ‘Doamne, miluieste!’, atunci vom vedea duhovniceste prezenta lui Hristos langa noi, vom auzi duhovniceste cum ne cheama tainic spre El, pe noi cei aflati la ‘marginea drumului vietii’, si vom simti cum ne vindeca si ne ia cu El in lucrarea Sa de marturisire in lume a iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni, spre slava Preasfintei Treimi si a noastra mantuire. Amin!
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
