Cântări la Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Astăzi sfeșnicul luminii pregătește calea venirii Cuvântului lui Dumnezeu ca o stea luminoasă; astăzi limba lui Zaharia, care se deprinsese cu tăcerea, s-a limpezit la porunca îngerului, că se cădea așa tatălui să nu păzească tăcerea când din pântece sterp a ieșit glasul care avea să binevestească izbăvirea a toată lumea.