Cântări la Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Astăzi sfeșnicul luminii pregătește calea venirii Cuvântului lui Dumnezeu ca o stea luminoasă; astăzi limba lui Zaharia, care se deprinsese cu tăcerea, s-a limpezit la porunca îngerului, că se cădea așa tatălui să nu păzească tăcerea când din pântece sterp a ieșit glasul care avea să binevestească izbăvirea a toată lumea.

Arhid. Mihail Bucă – Slavă…, la prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou

  Întru multe tămăduiri arătându-ți slava mucenicească, ungi fețele noastre cu untdelemnul veseliei, iar noi, plecându-ne capul înaintea lui Dumnezeu, Cel Care te-a proslăvit pe tine, prin minuni, îți strigăm plini de nădejde: O, Sfinte Preacuvioase Părinte Efrem, nu înceta a mijloci pentru noi înaintea Mântuitorului Hristos.

Slava…Laudelor la prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe

Răsărit-a primăvara, veniți sa ne desfătăm! Strălucit-a Învierea lui Hristos, veniți să ne veselim! Arătatu-s-a pomenirea purtătorului de chinuri, care luminează pe cei credincioși. Pentru aceasta, iubitorilor de praznic, veniți cu taină sa o prăznuim. Că acesta ca un bun ostaș s-a oștit împotriva tiranilor, și pe aceia i-a rușinat, următor făcându-se patimii Mântuitorului Hristos. […]