Doamne, Dumnezeul nostru, Care cu chipul Tău ne-ai cinstit pe noi oamenii și ne-ai îmbrăcat cu voie de sine stăpânitoare; Cel care ai intrat în Biserică la înjumătățirea Praznicului și ai învățat pe oameni, încât se mirau popoarele și ziceau: De unde știe Acesta Scriptura, nefiind învățat? Și David grăiește: Veniți fiilor, ascultați-mă pe mine […]
Rugăciune către Maica Domnului, pentru cei care nu pot învăța (la icoana – „Sporirea Minţii”)
Preacurată Născătoare de Dumnezeu, casa pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu Sieşi Şi-a zidit-o, dătătoarea darurilor duhovniceşti, ceea ce de la cele lumeşti, la cele dinainte de lume, mintea noastră o înalţi şi pe toţi la cunoştinţa înţelepciunii îi ridici! Primeşte această cântare de rugăciune de la noi, nevrednicii robii tăi, care cu credinţă şi cu […]
Rugăciune speciala împotriva noi epidemii – CoVid19
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ești bogat în milă și, cu purtarea Ta de grijă cea înțeleaptă, ocârmuiești viața noastră, ascultă rugăciunea noastră, primește pocăința noastră pentru păcate, oprește noua boală molipsitoare (noua epidemie), precum ai încetat pedepsirea poporului Tău în vremea regelui David. Cel ce ești Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, dăruiește însănătoșire […]
Rugaciune către Sfântul Stelian ocrotitorul copiilor și al mamelor
Cuvioase Părinte Stelian, sprijinitorul şi călăuzitorul în rugăciunile noastre, patimile trupeşti biruind şi împreună cu îngerii locuind, priveşti neîncetat mărirea cea gătită sfinţilor, de lumina cerească umplându-te. Acum, în slava cerească vieţuind şi înaintea Împăratului Hristos stând, nu uita pe credincioşii care cu îndrăzneală înalţă rugăciuni şi cer sprijinul tău. Cel ce de la sânul […]