Sfânta Evanghelie de la Sfântul Apostol și Evanghelist Luca 8, 41-56
În vremea aceea a venit la Iisus un om cu numele Iair, care era mai-marele sinagogii; şi acesta căzând la picioarele lui Iisus, îl ruga să intre în casa lui, fiindcă avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi aceasta era pe moarte. Iar când se ducea Iisus şi-L împresurau mulţimile, o femeie, care avea de doisprezece ani curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată avuţia ei şi de către nici unul nu putuse fi vindecată, apropiindu-se ea pe la spate, s-a atins de poala hainei lui Iisus şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Atunci Iisus a grăit: cine este cel care s-a atins de Mine? Dar, cum toţi tăgăduiau, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu mai întrebi: cine este cel care s-a atins de Mine? Dar Iisus a grăit iar: s-a atins de Mine cineva, căci Eu am simţit puterea care a ieşit din Mine. Atunci femeia, văzând că n-a rămas ascunsă, a venit tremurând şi, căzând la picioarele Lui, I-a spus, de faţă cu tot poporul, pentru care pricină s-a atins de El şi cum că s-a tămăduit numaidecât. Iar Iisus i-a zis: îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace. Pe când încă vorbea El, a venit cineva din casa mai-marelui sinagogii şi a zis acestuia: a murit copila ta; nu mai osteni pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, a zis către Iair: nu te teme; crede numai şi se va mântui. Şi, intrând în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru, pe Iacob, pe Ioan, pe tatăl copilei şi pe mama ei. Ci plângeau toţi şi se tânguiau pentru copilă; El însă le-a zis: nu plângeţi, căci n-a murit, ci doarme. Dar ei L-au luat în râs, ştiind bine că a murit. Atunci El, scoţând pe toţi afară şi apucând copila de mână, a strigat, zicând: copilă, deşteaptă-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit Iisus să-i se dea ei să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei; iar Iisus le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.
***
PF Daniel – Învierea fiicei lui Iair
Duminica a XXIV -a după Rusalii – Predica PS Ieronim Sinaitul
Duminica a XXIV -a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair)
***
Ce este credinţa! Sunt unele lucruri, fraţii mei, pe care le simţim, dar nu putem să le exprimăm. Simţi, de pildă, că există aer, vezi că el clatină frunzele; dar cine a văzut aerul? Simţi electricitatea, atingi o sârmă şi te scutură, dar foarte bine nici ştiinţa nu poate să explice ce este electricitatea. Stai pe pământ şi simţi cutremurul, dar cauzele cele mai profunde ale cutremurului n-a putut nimeni să le identifice. Lumea aceasta are taine. Una din marile taine este şi credinţa. Ce este credinţa? Este curent, aer, electricitate, cutremur? Este ceva mult superior.Aţi auzit Evanghelia. Ne istoriseşte două minuni. Una, vindecarea femeii cu scurgere de sânge, mai mică; alta, învierea copilei moarte, este foarte mare. Acestea le zice Evanghelia. Şi vreau să luăm aminte la un lucru. Dacă femeia bolnavă s-a vindecat şi dacă fetiţa a înviat din morţi, aceste două minuni au avut loc pentru că la mijloc a fost credinţa. Femeii pe care a vindecat-o, Hristos i-a spus: „Credinţa ta te-a mântuit”. Şi tatălui fetiţei i-a spus: „Nu te teme; doar crede, şi se va mântui” (versetele 48 şi 50). Hristos pune credinţa ca pe o condiţie a minunilor. Aceasta ne arată cât de mare lucru este credinţa. Şi dacă deschideţi Evanghelia şi întreaga Sfântă Scriptură veţi vedea că este foarte des întâlnit cuvântul „credinţă”. Dar veţi întreba: ce este această credinţă? Continue reading